veronascorvin

Fără nici o remuşcare… când în zare se pierdea…
Mai ales, dacă plecarea… era chiar din voia ta…!
Ca să tângui depărtarea dintre tine şi ce-a fost,
Fără să îi spui „Revin-o !”… nu văd a avea un rost…!
Cum să-ţi dăruiasc-o lume… unde-i… ca şi rătăcită…
Când din viaţa ta plecat-a, făr’ să-i spui că e iubită ?!

Caută-i urgent adresa şi porneşte-te la drum,
Chiar de-ajungi la ea, spre noapte, du-te-odată, chiar acum !
Şi, bătându-i tare-n poartă… de dulăi făr-să te sperii,
Strig-o…. să se-audă-n zarea de-nceput a primăverii !
Iar când va veni să vadă cine-o fi în al ei prag,
Tu să-i spui : „ Sunt eu ! ACCELLA pe care îl ai drag !
Vin’ să mi te ţin în braţe, de acum, până-n vecii…
Şi de-acolo, mai departe, ca şi-acum… te voi iubi !”

Nu va sta nicicum pe gânduri şi în braţe-o vei avea !
Te-o privi doar… lung, în ochii-ţi şi va spune:” Viaţa mea !
Te-am iubit de-o veşnicie şi de-un veac te tot aştept
Să îmi vii… şi, cu iubire, să-ţi dau inima-mi, de drept !
Să nu ştiu decât de tine şi de dragostea din noi…
Să îţi fiu doar fericire… pân’ la viaţa de apoi !”

Asta-i ce ar trebui să facă un bărbat, dacă iubeşte:
Să îşi ia, de drept, femeia, dacă ea, la fel doreşte !
Toat-această lamentare… de-o plecare şi-un trecut,
E frumoasă în romane ! Viaţa, vrea cu mult mai mult !
Vrea trăirea-n bucurie, vrea iubire împlinită,
Vrea bărbatul şi femeia să-şi primeasc-a lor ursită
De-a trăi zilele-n trudă, dar în zâmbet de alint
Şi-a face din noapte, ziuă, chiar de au la tâmple-argint !

Haide ! Lasă plâns şi jale ! Ca’tă-ţi mândra repejor…!
Sigur, şi ea, plânge-ntr-una aşteptându-te cu dor,
Că nu poat’ să-ţi iasă-n cale, să te prindă de mijloc
Şi să-ţi spună: „Dumitale îţi păstrez în viaţa-mi loc !”

Fii, dar, tu, cel ce-o găseşte şi ia-o să fie-a ta
Iar de soarta voastră bună, chiar Cerul s-o îndura,
Când, uniţi, veţi merge-n Calea Celui Drept şi prea Iubit,
Fericiţi fiind, că-n viaţă, dragostea v-aţi împlinit !