SPRE DRAGOBETE…
Divinitate mitologică a românilor, similar lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubăreţ, nevoie mare !
Nu era blând, romantic, cum era Sf. Valentin, ci năvalnic. Dragobete era, la daci, zeul care, ca un “naş cosmic”, oficia, la inceputul primaveri, în cer, nunta tuturor animalelor.
In decursul anilor această tradiţie s-a extins şi la oameni.
Astfel, de Dragobete, fetele si baieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor, ce se “logodesc” in acestă zi..
Motivaţia preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc “pasăre” însemnând chiar “mesaj al cerului”.
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui făcându-se petreceri..
5
CALE DE EDEN
Iată!
Purcell,
mă-ndeamnă
spre ceea ce-ar fi,
lumeşte,
numit PĂCATUL !…
Să ne privim…
cât hătul firii !
Să ne privim…
cât talazul mării !
Să ne privim…
cât soarele şi luna,
să ne privim… !
Minuni de trăire
să ne dăruim
printre sunetele
valsului de-argint
ce ne trimite,
când,
grav şi timid,
degetul mic îmi atingi,
a-ntinse-mi mâini,
odihnă palmei tale.
Să ne-auzim chemare
cea din gând nerostit…
Să ne şoptim
visul fără prihană…
Să ne-ntâlnim
pe strunele violei
lui Purcell,
între un La şi un diez,
încercând,
fibră cu fibră,
să readucem lumii
Darul Dintâi,
Pacea de EDEN !
04.07.08
VeronaCORVIN
EDEN…
